STIRI

ANUNT IMPORTANT!!!

Comunicat oficial | Suspendarea tuturor competițiilor oficiale FMR

Federația de Minifotbal din România reacționează ca urmare a evenimentelor petrecute în ultimul timp, care privesc măsurile de prevenție a răspândirii virusului COVID-19

Astfel, Comitetul Executiv al FMR, întrunit în această seară, 12.03.2020, a luat decizia ca toate competițiile oficiale, organizate sub egida FMR, să fie suspendate până la data de 23.03.2020. Până la această dată se va face o continuă evaluare a situației la nivel național și se va decide dacă termenul de suspendare trebuie prelungit sau nu. 

Decizia Comitetului Executiv al FMR trebuie pusă în aplicare, cu efect imediat, de către toți organizatorii locali care își desfășoară activitatea sub egida FMR.

Hotărârea vine ca urmare a riscului epidemiologic pe care îl are COVID-19 și este în conformitate cu deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, în dorința participării active la măsurile luate pentru protejarea sănătății publice. 

Nimic nu este mai presus decât sănătatea noastră și considerăm că această decizie este una firească în condițiile actuale, o decizie care trebuie să protejeze familia minifotbalului românesc.